Tai Chi: ce este, cum se practică și ce beneficii are

Ce este Tai Chi-ul (Taijiquan)

Tai Chi-ul face parte din vasta familie a artelor marțiale chinezești, cunoscute sub numele de Wushu. Practicat de sute de ani, Tai Chi-ul este considerat a fi o arta martiala interna¹, in care focusul antrenamentelor nu este pe dezvoltarea fortei fizice si a vitezei, ci pe folosirea mintii si a intentiei pentru a coordona miscarile, pe cultivarea si circularea energiei vitale (Qi) si pe respectarea unor principii derivate din filozofiile Taoiste si Confucianiste.

În prezent, Tai Chi este practicat atât ca artă marțială, cât și ca formă de exercițiu pentru sănătate, echilibru, coordonare și conștientizare corporală. Cu toate acestea, considerăm că cele mai mari beneficii pentru sănătate se obțin din practica completă, tradițională, care include și aspectele marțiale, nu doar simplificând și selectând anumite exerciții din ea.

Cu ce exerciții începi practica Tai Chi-ului?

Dacă ești începător, nu trebuie să începi prin a memora o formă întreagă. Practica pornește de la lucruri aparent simple, care te ajută să înțelegi cum să-ți folosești corpul:

• exerciții de încălzire și mobilizare, pentru a pregăti articulațiile și musculatura;
• posturi statice (Zhuang), prin care înveți să-ți aliniezi corpul și să observi distribuția greutății;
• exerciții de Nei Gong și Song Gong, pentru a lucra asupra relaxării, intenției și coordonării;
• forme – succesiuni de mișcări specifice Tai Chi-ului, executate continuu;
• exerciții cu partener și Tuishou (împingerea mâinilor), prin care înveți să aplici principiile în contact cu altcineva.

Dacă vrei să vezi mai concret cum arată practica, am pregătit și un ghid cu exerciții Tai Chi pentru începători, în care prezentăm câteva dintre exercițiile de bază și felul în care acestea se integrează în antrenamentul tradițional.

Taijiquan-ul poate părea simplu din exterior, dar devine surprinzător de complex atunci când începi să-i înțelegi principiile și să le aplici în mișcare.

Practicarea Taijiquan-ului ca artă marțială internă pune accent pe cateva elemente esențiale:

• Structura corporală – alinierea corecta a corpului este baza de la care se pleacă. O structura corectă dezvoltă mușchii care susțin coloana, protejează articulațiile de presiuni în exces și permite o mai buna circulație a energiei vitale (Qi) 
• Prezența conștientă (awareness) – cultivarea atenției conștiente în fiecare moment și mișcare, motiv pentru care Taijiquan-ul mai este numit și meditație în mișcare
• Song – eliberarea tensiunilor din corp și minte
• Folosirea intenției (Yi) pentru a genera și conduce mișcarea
• Coordonarea întregului corp – fără să miști fiecare parte separat, dar și fără să miști tot corpul ca un bloc compact;
• Senzitivitatea (ascultarea) – capacitatea de a percepe mai bine ce se întâmplă în propriul corp și, în exercițiile cu partener, în corpul celuilalt.

Beneficiile practicarii Tai Chi

Tai Chi nu este un tratament medical și efectele practicii diferă de la o persoană la alta. Dar practica regulată poate contribui la dezvoltarea unor aspecte precum:

• echilibrul și coordonarea;
• mobilitatea;
• conștientizarea corporală;
• controlul și calitatea mișcării;
• reducerea tensiunii musculare;
• capacitatea de a te concentra asupra corpului și a mișcării;
• o stare generală de relaxare.

Cercetările au analizat efectele Taijiquan-ului asupra echilibrului, funcției fizice, stresului și altor aspecte ale sănătății.

Pentru o prezentare mai detaliată, vezi articolul nostru despre beneficiile practicării Tai Chi-ului.

Cursuri de Tai Chi în București

La Wushu Kinetics practicăm Taijiquan tradițional, cu accent pe înțelegerea principiilor din spatele mișcărilor, nu doar pe memorarea unei forme. Lucrăm cu forma, exerciții de Nei Gong, principii de structură și relaxare și, în funcție de nivel, exerciții cu partener.

Antrenamentele sunt conduse de Florin Gurbănescu, antrenor emerit de wushu, cu peste 35 d.e ani de experiență în artele marțiale chinezești și pregătire de antrenor în China.

Accentul cade nu doar pe învățarea formelor, ci și pe înțelegerea principiilor de structură, relaxare și coordonare care stau la baza practicii

Cand si cum a aparut termenul Tai Ji Quan

Termenul Tai Ji Quan – Tai (=suprem) Ji (=absolut) Quan (=pumn, box) – s-ar traduce prin Boxul Supremului Absolut sau Pumnul Supremului Absolut.

În limbajul uzual, „Tai Chi” și „Taijiquan” sunt folosite de cele mai multe ori pentru a desemna aceeași practică, deși ele înseamnă lucruri diferite.

Numele de Tai Ji Quan a fost dat artei martiale abia la jumatatea sec 19, de catre un carturar al Curtii Imperiale in timp ce observa o demonstratie a lui Yang Luchan. Pana atunci nici Chen Wangting si nici Yang Lu Chan nu i-au dat vreun nume, fiind un fapt obisnuit in acele vremuri in China ca fiecare familie cu traditie in artele martiale sa-si dezvolte propriul stil pe care-l preda mai departe urmasilor. Stilul practicat de familia Chen era numit Pumnul Lung (Chang Quan), in timp ce stilului practicat de Yang Luchan i se zicea Pumnul de bumbac (Zhan Mian Quan) sau Boxul moale (Ruan Quan).

Tai Chi sau Tai Ji

Tai Ji este transcrierea in alfabetul latin a caracterelor chinezesti folosind sistemul pinyin, care a fost introdus in anii 50 si care a inlocuit sistemul precedent numit Wade-Giles. In sistemul Wade-Giles, acelasi termen era transcris ca Tai Chi, prin urmare Tai Chi este doar o transcriere mai veche a Tai Ji.

Tai Ji sau Tai Ji Quan

Tai Ji este un concept filozofic taoist mentionat pentru prima oara in scrierile lui Zhuang Zi (sec 3 i.e.n) si reprezinta principiul primordial care inglobeaza cele 2 polaritati, Yin si Yang, reprezentarea lui grafica fiind cercul cu cele 2 puncte pe care-l numim simbolul Yin Yang.

Tai Ji Quan (sau Tai Chi Chuan in transcrierea mai veche), in schimb, este o arta martiala bazata pe acest concept filozofic, majoritatea artelor martiale chinezesti avand in denumire termenul “Quan”.

Istoria și originile artei martiale Tai Chi Chuan (Tai Ji Quan)

Originile Tai Ji Quan-ului se pierd intr-un amestec de legende si fapte istorice. Prin urmare este greu de identificat un „moment 0” de la care a aparut brusc Taijiquan-ui.

Exista 2 mari teorii² privind aparitia Tai Ji Quan-ului:

• Teoria traditionalista bazata pe legenda lui Zhang Sanfeng. Conform acestei teorii, intemeietorul Taijiquan-ului ar fi Zhang San Feng, un calugar taoist din sec al 12-lea. Legenda spune ca³, observand la un moment dat lupta dintre un sarpe si un cocor, Zhang San Feng ar fi creat un stil martial aplicabil in cazul confruntarii cu un adversar mai puternic si mai rapid.
• Teoria modernista, acceptata si de guvernul chinez, leaga originea Taijiquan-ului de familia Chen din Chenjiagou, provincia Henan si de figura lui Chen Wangting, un militar și membru al familiei Chen care a trait in secotului 17. Tradiția familiei îi atribuie dezvoltarea mai multor forme de exercițiu și combinarea unor elemente provenite din tradițiile marțiale existente cu principii de respirație, cultivare a corpului și teoria Yin-Yang.

Dar inainte de vremea lui Chen Wangting si chiar si a lui Zhang San Feng, in China s-au practicat sute de stiluri de arte martiale care s-au impletit cu principii filozofice si practici de cultivare a energiei interne.

• Primele documente istorice care atesta practicarea artelor martiale in China dateaza din sec 5 i.e.n.⁴
• Formele din Tai Ji Quan prezinta asemanari cu forme din Shaolin Tai Tzu Chang Quan, o arta martiala traditionala care dateaza din sec 10.

Si atunci cine a “inventat” Tai Ji Quan-ul? Este putin probabil sa se gaseasca un raspuns cert la aceasta intrebare. Si la fel de putin probabil este ca Tai Ji Quan-ul sa fi fost opera unui singur om, ci mai degraba a evoluat si s-a rafinat de-a lungul timpului prin contributia a numerosi maestri.

Aparitia celor 5 mari stiluri de Tai Chi / Tai Ji Quan

1. Stilul Chen

Desi nu exista inca dovezi istorice certe despre cum a ajuns familia Chen sa practice acest stil de arte martiale, cele mai vechi mentiuni privind practicarea acestui stil indica spre Chen Wangting din familia Chen. Stilul Chen este astfel considerat a fi cel mai vechi stil de Tai Ji Quan, din el tragandu-se si celelalte stiluri: Yang, Wu, Wu (Hao) si Sun.

2. Stilul Yang

Yang Luchan (1799–1872), intemeietorul stilului Yang, s-a nascut intr-o familie saraca de tarani din satul Guan Ping, provincia Hebei. A practicat din copilarie stilul Changquan de arte martiale, iar in 1820 a fost acceptat ca discipol de familia Chen din satul Chenjiagou. Dupa plecarea sa din Chenjiagou, Yang a devenit faimos prin faptul ca nu a pierdut niciodata o lupta, ceea ce i-a atras supranumele de Yang Wudi (Yang Invincibilul).

Ulterior s-a mutat in Beijing unde atat el, cat si unul dintre fii acestuia, Yang Banhou, au fost angajati ca instructori ai Garzilor Imperiale.

3. Stilul Wu (Hao)

Wu Yuxiang era un carturar angajat in administratia Imperiului Qing care provenea dintr-o familie bogata si influenta. A fost discipol al lui Yang Luchan si, pentru o scurta vreme, a studiat si cu un membru al familiei Chen din satul Zhaobao, Chen Qingping. In perioada aceea, unul dintre fratii sai a descoperit intr-un magazin de sare din sat o carte scrisa de Wang Zongyue despre teoria Tai Ji Quan-ului. Aceasta i-a permis sa-si adanceasca intelegerea principiilor Tai Ji Quan-ului si, combinand invaturile primite de la Yang Luchan si Chen Qingping, a puse bazele unui stil de Tai Ji Quan care a ajuns sa fie cunoscut sub numele de Wu (Hao)⁵.

4. Stilul Wu

Wu Quanyou, ofiter in cavaleria manciuriana care pazea palatul imperial a fost discipol atat al lui Yang Luchan, cat si al fiului sau Yang Banhou. Doar 3 discipoli din garda imperiala au ajuns sa stapaneasca stilul predat de Yang, unul dintre motive fiind acela ca Yang nu dezvaluia chiar toate detaliile studentilor din afara familiei. Wu Quanyou a reusit insa sa castige increderea lui Yang Luchan care a inceput sa-i dezvaluie secretele stilului sau, ceea ce i-a permis lui Wu Quanyou sa avanseze foarte repede si sa devina cunoscut pentru maiestria atinsa.

5. Stilul Sun

Desi Wu Yuxiang a ajuns la un inalt nivel de maiestrie in practica Tai Ji Quan-ul, nu ii facea placere si sa predea, prin urmare a avut putini discipoli, cel mai bun dintre ei fiind nepotul sau, Li Yiyu. Fiul acestuia, Hao He, a devenit maestrul lui Sun Lutang, un artist martial care studiase Bagua Quan si Xingyi Quan. Combinand conceptele din Xinngyi Quan, Bagua Quan si Tai Ji Quan-u invatat de la familia Wu, Sun Lutang a pus bazele unui nou stil de Tai Ji Quan, stilul Sun.

1. https://en.wikipedia.org/wiki/Neijia
2. https://mas.cardiffuniversitypress.org/articles/abstract/10.18573/j.2017.10184/
3. http://legacy.ymaa.com/articles/origin-of-taijiquan
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Chinese_martial_arts
5. Combat Techniques of Taiji, XingYi and Bagua – Principles and Practices of Internal Martial Arts, by Lu Shengli