Cuprins
Ce inseamna Wushu si Kung Fu
Termenul "Wushu" (武术)" 1 in limba chineza se traduce prin arta martiala (武 "Wu" = militar sau martial, 術 "Shu" = arta), prin urmare Wushu desemneaza totalitatea artelor martiale chinezesti.
Folosirea termenului "wushu" cu intelesul actual este de data recenta, din jurul anului 19492, odata cu crearea Republicii Populare Chineze. Termenul a fost popularizat de catre Comisia de Cultura Fizica si Sport a autoritatilor chineze, cu scopul de a standardiza stilurile traditionale. Pana la acea data nu exista o denumire comuna pentru toate artele martiale, ci se facea referire strict la un anumit stil/arta martiala care se termina de regula cu caracterul 拳 (quan, in transcrierea pinyin) = pumn/box.
Kung Fu (功夫 sau Gongfu, in transcrierea pinyin)3 este numele sub care au devenit cunoscute in vest artele martiale chinezesti (Wushu). Termenul Kung Fu insemna initial maiestrie sau realizare deosebita intr-un anumit domeniu, fara vreo legatura cu artele martiale. Ca urmare a unor interpretari incorecte, Kung Fu a ajuns in lumea occidentala sa defineasca artele martiale chinezesti. Popularitatea crescanda a termenului in Europa si America a facut ca si comunitatea chineza sa adopte noul sens si sa foloseasca termenul de Kung Fu atunci cand se refera la artele martiale chinezesti, a caror denumire corecta este de fapt Wushu.
Istoria artelor martiale chinezesti
Originile Wushu-ului4 5 merg pana in comuna primitiva, cand incep sa apara primele arme rudimentare folosite pentru vanat sau ca aparare impotriva animalelor salbatice sau altor oameni. De-a lungul a 5000 de ani, tehnicile de lupta si armele folosite s-au rafinat, iar wushu-ul a ajuns sa numere in prezent peste 350 de stiluri diferite.
Folosite initial in mediul militar si in unele temple budiste si taoiste atat ca metoda de autoaparare cat si ca metoda de cultivare a sanatatii, artele martiale chinezesti au inceput sa devina tot mai populare. Astfel, ele s-au raspandit si in mediul civil.
Stiluri de arte martiale chinezesti
Combinarea wushu-ului cu teoriile medicinei traditionale si cu sisteme filozofice ca taoismul a dus la aparitia stilurilor interne de arte martiale (neijia quan), dintre care fac parte: Xingyi Quan, Bagua Zhang, Taiji Quan etc. In stilurile interne de arte martiale, focusul nu este pe dezvoltarea fortei fizice si a vitezei, ci pe folosirea mintii si a intentiei pentru a coordona miscarile, pe cultivarea si circularea energiei vitale (Qi) si pe respectarea unor principii derivate din filozofiile taoiste si medicina traditionala.
Dintre stilurile externe (weijia quan) ale wushu-ului amintim: Shaolin Quan, Nan Quan, Cha Quan, Xiangxing Quan (stiluri imitative: maimuta, tigru, vultur, dragon, calugarita), Zui Quan (stilul betivului).
Wushu ca sport international
Incepand din 1999, Wushu-ul a devenit sport recunoscut de Comitetul Olimpic International, desi nu face inca parte din sporturile olimpice. A fost inclus pe lista scurta de a intra la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, alaturi de alte 7 sporturi, insa nu a facut parte dintre cele 5 sporturi care au fost acceptate.
Ca disciplina sportiva competitionala, Wushu-ul se imparte in 2 categorii:
- Taolu – competitie cu seturi de miscari prestabilite, cu sau fără arme
- competitie de lupta libera full-contact (Sanda) sau light contact (Qinda)
