Interesul pentru wellbeing pare să fie în creștere, atât în rândul companiilor, cât și al angajaților. Nu sunt sigur dacă și wellbeing-ul propriu-zis crește în aceeași măsură. Îmi place să cred că da.
Am avut ocazia să particip la organizarea și susținerea unor programe de wellbeing în companii, folosind exerciții și principii din Taijiquan (Tai Chi). Și, deși activitățile în sine au fost bine primite, am observat că succesul unui program depinde de mult mai mult decât de calitatea activității propuse.
Unde dau greș programele de wellbeing
1. Angajații nu sunt interesați de activitățile propuse

Un program de wellbeing poate fi foarte bine conceput și totuși să nu aibă succes dacă angajații nu sunt interesați de activitățile propuse.
Acum cativa ani, am sustinut un program de wellbeing intr-o companie mare. Programul includea o sesiune de Tai Chi care avea loc la sediul companiei, in fiecare vineri, la sfarsitul programului de lucru.
Problema a fost ca, inainte de a demara proiectul, persona care se ocupa de proiect a plecat din companie, iar proiectul a rămas fără coordonator. Prin urmare, o parte dintre angajati nici nu stiau de existența programului, altii nu stiau nimic de Tai Chi si la ce i-ar putea ajuta.
In plus, mai era și problema orei. Ultima ora de la sfarsitul săptămânii, oamenii de-abia asteptau să termine ce aveau de făcut și să plece acasă, nu sa mai stea o ora in plus.
Wellbeing cu forța nu merge.
2. Participarea obligatorie nu înseamnă implicare

O altă problemă am văzut că apare atunci când participarea este impusă (sau „încurajată” insistent) încât angajații simt că trebuie să fie prezenți.
In consecinta, am întâlnit situații în care oamenii participau fizic, dar atenția lor era la sarcinile urgente care-i așteptau la birou. Unii verificau emailurile, alții mesajele pe telefon sau se gândeau la ce urmează să facă.
Or, în cazul Tai Chi, atenția și prezența conștientă sunt importante. Exercițiile presupun să observi cum te miști, cum îți distribui greutatea, unde păstrezi tensiune inutilă și cum respiri. Dacă în același timp te gândești la următoarea ședință sau aștepți un mesaj important, e greu să beneficiezi de experiență.
Același lucru se poate întâmpla și în cazul altor activități de wellbeing. Prezența la un workshop nu garantează că oamenii sunt și implicați în ceea ce fac, iar în acest caz, beneficiile activității sunt mult diminuate.
Ce ar putea funcționa mai bine?
Nu cred că există o rețetă universală. Dar aș vrea să vorbesc despre câteve exemple în care mici diferențe de abordare duc la schimbări semnificative în ce privește participarea și implicarea angajaților.
1. Implicarea angajaților în alegerea și organizarea activităților
În loc să decidă exclusiv departamentul de HR sau managementul ce activități sunt potrivite, am văzut companii care le oferă angajaților un rol mai activ. Nu doar îi întreabă ce le-ar plăcea să facă, ci angajații sunt cei care pot propune o anumita activitate de wellbeing. Și nu doar o propun, ci tot ei se ocupa de organizarea, coordonarea și promovarea internă a activității.
Când oamenii au un cuvânt de spus și simt că activitatea le aparține într-o anumită măsură, crește implicarea și motivația. În plus, într-un fel reacționează un angajat la o activitate care vinde „de sus” și în alt fel la o activitate pe care i-a recomandă colegul de birou, în timp ce-i povestește cu entuziasm despre cum a fost experiența lui cu acea practică.
Evident, asta nu înseamnă că responsabilitatea trebuie pasată angajaților. Compania trebuie să asigure resursele, timpul și sprijinul necesar. Dar inițiativa poate veni și din interiorul echipelor, nu doar de sus în jos.
2. Gamificarea inițiativelor propuse de angajați
Am văzut această abordare într-o multinațională și mi s-a părut o idee interesantă: competiție internă pentru proiectele de wellbeing.
Angajații pot veni cu propuneri de activități sau inițiative, iar compania selectează și finanțează acele propuneri care generează cel mai mult interes din partea colegilor.
Poate fi vorba despre activități sportive, ateliere creative, cursuri, ieșiri în natură sau orice altceva consideră oamenii relevant pentru ei.
Sigur, votul și competiția nu garantează că activitățile alese vor avea efecte pe termen lung, dar pot fi o modalitate bună de a identifica ce îi interesează cu adevărat pe oameni și de a crește implicarea.
3. Timp protejat pentru activitățile de wellbeing
Nu poți să fii și în priză, și deconectat. Și stresat, și relaxat.
Dacă o companie organizează activități în timpul programului, ar fi de dorit să le trateze ca pe o parte reală a programului, nu ca pe o pauză pe care angajații trebuie să o recupereze ulterior. Asta înseamnă timp în care oamenii nu mai trebuie să răspundă la emailuri, să participe la ședințe sau să rezolve sarcini urgente.
Altfel, avem de-a face cu un mesaj contradictoriu: compania spune că încurajează starea de bine, dar în același timp le cere angajaților să rămână conectați la muncă.
Activitățile de wellbeing pot funcționa și în timpul programului. Dar pentru asta trebuie ca acel timp să aparțină în mod real, nu doar teoretic, participanților.
4. O formă de continuitate
Aici aș face o distincție între activitatea oferită de companie și practica individuală pe care angajatul decide să o continue.
Compania poate crea ocazia ca oamenii să descopere o activitate nouă, să o încerce și să vadă dacă li se potrivește. După care alegerea și decizia de a continua practic ar putea rămâne la agajat.
De exemplu, după un seminar sau sesiune introductivă de Tai Chi, cei interesați pot continua să practice în afara companiei – ceea ce s-a și întâmplat. Dacă vrea să se implice mai mult, compania ar putea facilita acest lucru printr-un buget per persoană pentru activități sportive sau de wellbeing, pe care fiecare angajat să îl folosească în funcție de propriile preferințe.
În felul acesta, compania oferă acces și încurajează inițiativa, dar decizia de a continua îi aparține angajatului.
Nu toate activitățile de wellbeing trebuie mutate în timpul liber. Unele funcționează foarte bine în timpul programului, dacă există timp protejat și participarea este voluntară. Dar, cel puțin în opinia mea, practica individuală și consecventă este singura cale pentru a obține schimbări profunde și pe termen lung. Ce mi se pare importat este să nu adăugăm încă o obligație peste cele pe care oamenii le au deja.
Wellbeing-ul nu poate compensa un mediu de lucru nesănătos
Mai este un lucru care mi se pare important de menționat și care uneori este trecut cu vederea.
Niciun program de wellbeing nu poate compensa un mediu de lucru în care oamenii sunt supuși constant presiunii, au un volum de muncă excesiv sau se confruntă cu bullying și lipsă de respect.
Poți organiza toate workshopurile de relaxare de pe lume, dar dacă problemele de fond rămân aceleași, efectul va fi limitat.
Activitățile de wellbeing pot completa un mediu sănătos, dar nu îl pot înlocui.
În loc de concluzie
Evident, un program de wellbeing reușit nu se măsoară doar în numărul de activități organizate sau de participanți prezenți.
Contează dacă oamenii au vrut să participe, dacă au putut să fie cu adevărat implicați și dacă experiența le-a oferit ceva ce pot integra în viața lor de zi cu zi, astfel încât să genereze transfomări.
Fără a avea pretenția că am găsit cheia succesului în wellbeing, ne-am propus să vorbim din experiența sesiunilor de Tai Chi organizate în companii și să încercăm să trecem în revistă ce am observat că funcționează și ce nu.



Aveți nelămuriri? Puneți o întrebare mai jos:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.